Front comun


Front comun impotriva actualei Ordini Mondiale: BRICS

autor: FrontPress 04.04.2013
bricsPreşedinţii Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei şi Africii de Sud (BRICS) s-au întâlnit la Durban, pentru a pune bazele unei Bănci Mondiale de Dezvoltare. Organizaţia marilor puteri emergente ale lumii a luat această decizie istorică explicând că FMI, Banca Mondială sau Secretariatul General al ONU nu ţin pasul cu avântul economic luat de membrii BRICS.
În 2006, miniştrii de Externe ai Braziliei, Rusiei, Indiei şi Chinei s-au întâlnit la New York pentru a pune prima cărămidă a unui pact politic, economic şi cultural al celor patru naţiuni. Prima întâlnire la cel mai înalt nivel a avut loc în 2009, la Ekaterinburg, în Munţii Ural. Patru ani mai târziu, a fost primită în rândurile organizaţiei şi Republica Africa de Sud, atât pentru resurse, cât şi pentru poziţia geografică. Dacă în formatul iniţial acronimul membrilor – BRIC – sugera cuvântul care în engleză înseamnă „cărămidă” (corect ortografiat, „brick”), odată cu joncțiunea „S”-ului (de la Sud-Africa), noua titulatură ar face trimitere la înţelesul plural. Deci mai multe „cărămizi”, pentru a construi un „zid” care să protejeze interesele puterilor emergente BRICS în faţa triadei financiar-economice formate din SUA, UE şi Japonia.
În 26 martie, la Durban, în Africa de Sud, s-a semnat prima decizie importantă a grupului – anume, acordul de înfiinţare a unei Bănci Mondiale pentru Dezvoltare, în care fiecare dintre cei cinci membri să contribuie cu un capital iniţial de câte 10 miliarde de dolari.
O construcţie impecabilă, cu mici fisuri
Mulţi ar spune că mai degrabă logica noii organizaţii mondiale este impecabilă, în timp ce construcţia în sine ascunde cam prea multe fisuri. Într-adevăr, cele cinci ţări impresionează prin faptul că laolaltă cuprind 40% din populaţia globului şi 25% din PIB-ul acestuia. Însă în înteriorul acestor state se cunosc mari probleme pe toate palierele, de la cel democratic, unde ţin de arhitectura puterii politice, pe de-o parte, şi de drepturile şi libertăţile individuale, pe de altă parte, la cel socio-economic, unde în toate cele cinci state sunt făţişe şi majore discrepanţele între categoriile sociale, respectiv, între pătura celor puţini şi foarte bogaţi şi cei mulţi şi extrem de săraci. Toate acestea pot genera în orice moment destabilizare şi insecuritate.
Alte categorii de fisuri ale noii construcţii politico-economice se regăsesc chiar în relaţiile bilaterale dintre ele – spre exemplu, tema disputelor teritoriale dintre China şi India -, dar şi la nivelul intereselor internaţionale nu întotdeauna convergente ale fiecărui membru în parte. Cel mai interesant este cazul Rusiei şi evoluţia sa viitoare, în condiţiile în care este membră şi în BRICS, dar şi în G8 – pactul dintre cele mai bogate şi puternic industrializate ţări ale lumii.
Totuşi, singura problemă care s-a evidenţiat oficial în urma Summit-ului de la Durban ar fi, potrivit ministrului rus de Finanţe, Anton Siluanov, stabilirea locaţiei sediului central al viitoarei Bănci Mondiale pentru Dezvoltare.
BRICS – date & cifre
Datele economice arată că ţările membre BRICS acoperă 25% din PIB-ul mondial şi 40% din populaţia globului. Mai precis, 15 triliarde de dolari şi 3 miliarde de cetăţeni.
Brazilia – cu un PIB de 2,425 triliarde USD în 2012, este a 7-a economie mondială. Este deficitară la capitolul comerţ internaţional şi în ultimul an a avut creştere de 1%. PIB pe cap de locuitor – 12.000 USD, locul 75 pe glob.
Rusia se află pe locul 9 în rândul economiilor lumii, cu un GDP de 1,953 triliarde USD. Este al 8-lea exportator mondial de gaze naturale. PIB pe cap de locuitor – 17.700 USD, locul 46 pe glob.
India – în ciuda populaţiei de 1,24 miliarde, un jucător mai mic între economiile planetei, doar locul 10 (în cădere, la schimb cu Rusia) cu un PIB de 1,946 triliarde USD. PIB pe cap de locuitor – 3.900 USD, locul 126 pe glob.
China, lider informal al grupului, are un PIB de 8,25 triliarde USD pe 2012, locul 2 pe glob. FMI a estimat creşterea economică a Chinei la 8,2% în 2013. Este cea mai populată ţară a planetei, cu 1,34 miliarde de locuitori. PIB pe cap de locuitor – 9.100 USD, locul 94 pe glob.
Africa de Sud este cea mai mică dintre economiile BRICS, cu un PIB de 390 de miliarde USD (locul 28), la o populaţie de 50,5 milioane de locuitori. PIB pe cap de locuitor – 11.300 USD, locul 79 pe glob.
Pentru comparaţie (conform datelor FMI):
SUA: PIB = 15,6 triliarde USD (locul 1), PIB per capita = 49.501 USD (locul 6);
Japonia: PIB = 6 triliarde USD (locul 3), PIB per capita = 46.895 USD (locul 15);
EU: PIB = 15,8 triliarde USD, PIB per capita = 35.116 USD;
România: 189,7 miliarde USD (locul 48) PIB per capita = 15.139 USD (locul 61). De Apollon Cristodulo –ZiuaNews
TRIADA__BRICS_ZN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu