G A Z A


“Spioni” linsati si tarati de motociclete pe strazile din GAZA (FOTO)

autor: FrontPress 21.11.2012
Şase palestinieni, acuzaţi de spionaj în favoarea Israelului, au fost ucişi marţi în Fâşia Gaza iar trupurile lor au fost târâte de grupuri de motociclişti înarmaţi pe străzi, pentru a fi un exemplu pentru populaţie. Oficialii Hamas au condamnat însă aceste acte de linşaj, susţinând că toţi cei care colaborează cu regimul sionist trebuie să fie daţi pe mâna justiţiei. Peste 120 palestinieni, mai mult de jumătate civili nevinovaţi, inclusiv femei şi copii, şi 3 israelieni şi-au pierdut viaţa de la începutul războiului dintre Israel şi islamiştii palestinieni.
Cei 6 palestinieni au fost executaţi sumar într-o intersecţie din Gaza City în aplauzele mulţimii. Aceştia au fost acuzaţi că au oferit Israelului informaţii legate de locaţia unor lideri ai Hamas sau ai Jihadului Islamic, care au fost apoi eliminaţi în urma unor raiduri aeriene.
Mousa Abu Marzouq, unul dintre liderii importanţi ai Hamas, a postat miercuri pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care a condamnat execuţia sumară a suspecţilor şi a recomandat judecarea spionilor de către instanţe. Acesta a mai spus că cei care au participat la linşaj ar trebui “să răspundă pentru faptele lor”. “Incidente similare nu ar trebui să se mai repete niciodată”, a continuat Abu Marzouq. Sursa: FrontPress.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu