Ziua tradarii


23 august, ZIUA TRADARII

autor: FrontPress 23.08.2012
23 august a fost ziua naţională a României până în 1989 şi marca ieşirea ţării din alianța cu puterile Axei în timpul celui de al doilea război mondial şi intrarea armatei române în “lupta împotriva jugului fascist”, alături de Aliaţii occidentali şi URSS. Istoriografia comunistă, dar şi cea “democrată”, au adoptat poziţii laudative faţă de lovitura de stat, coordonată de regele Mihai, o parte a armatei şi Blocul Naţional Democrat (alcătuit din liberali, ţărănişti, social-democraţi şi comunişti!), împotriva şefului statului, mareşalul Ion Antonescu, care a fost arestat şi predat ruşilor.
Acest lucru a însemnat pentru România, care era bombardată de americani iar ruşii ajunseseă în Basarabia şi Bucovina, abandonarea totală în ghearele sovieticilor şi întoarcerea armelor împotriva foştilor aliaţi germani. Naivitatea politicienilor, care credeau că astfel românii vor fi trataţi la sfârşitul războiului drept parte a coaliţiei “antifasciste”, a fost dovedită de istorie. România a capitulat practic şi am fost trataţi ca învinşi şi stat agresor, la fel ca ungurii şi slovacii care au luptat până la capăt împotriva sovieticilor, deşi după 23 august 1944 armata română a înregistrat pierderi de 170.000 de oameni (morţi, răniţi sau dispăruţi) şi a ajuns până aproape de Praga în luptele împotriva puterilor Axei! Mai mult, aproximativ 130.000 de soldaţi şi ofiţeri români au fost deportaţi în Siberia.
În semn de recunoaştere a ajutorului acordat de monarhul român cauzei sovietice, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS i-a decernat acestuia, la 6 iulie 1945, cea mai înaltă distincţie militară sovietică, Ordinul Victoriei.
Singurii care au recunoscut imediat gafa de la 23 august au fost membrii Mişcării Legionare, care au catalogat corect lovitua de stat drept o capitulare necondiţionată. De aici şi rolul simbolic al guvernului din exil de la Viena, prezidat de Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, care a şters ruşinea istorică. Cu alte cuvinte, după 23 august 1944, România a fost guvernată în fapt de inamic şi reprezentată de drept de guvernul de la Viena.
E greu de speculat care ar fi fost consecinţele unui eşec al loviturii de stat din 23 august 1944 şi continuarea rezistenţei anti-sovietice pe linia Carpaţilor. Poate că războiul ar fi fost oricum pierdut, deşi acest lucru este greu de calculat, dar cel puţin ne-am fi păstrat prestigiul naţional pe scena istoriei, de popor dârz care nu îşi transformă peste noapte prietenii în duşmani şi invers. Sursa: FrontPress.ro
Tradarea de la 23 august 1944 – scena din filmul Oglinda
23 august 1989
23 August 1986
23 August 1969

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu