Castigul saptamanal al unei familii de tigani din Dublin

7.000 de euro, câştigul pe săptămână al unei familii de ţigani români din Dublin

autor: FrontPress 31.10.2011
Din februarie, de când a intrat în vigoare o nouă lege împotriva “cerşetoriei agresive”, aproximativ 540 de cerşetori au fost arestaţi în Dublin, iar 110 cazuri au fost examinate în justiţie.
În cadrul unei investigaţii asupra cerşetoriei organizate, efectuată de la intrarea în vigoare a noii legislaţii, au fost efectuate şase arestări. Toate persoanele arestate în cadrul acestei operaţiuni sunt romi şi fac parte din aceeaşi familie, a precizat inspectorul, care a adăugat că în cadrul investigaţiei a fost confiscată suma totală de 7.000 de euro.
O parte importantă din această sumă a fost confiscată în timpul unor percheziţii asupra unui autobuz care efectuează în fiecare sâmbătă o cursă din Dublin spre România.
În timpul unei percheziţii, în iulie, autobuzul a fost oprit în Portul Dublin, iar un “cerşetor desculţ” cunoscut poliţiei, care operează pe Grafton Street, în Dublin, avea asupra sa 1.800 de euro în bancnote de 50 de euro. Inspectorul a declarat că acesta “manipulează omenii care îi dau bani” sau îi cumpără încălţăminte. “Cred că în acest moment are mai mulţi adidaşi decât (magazinul) Foot Locker”, a spus inspectorul McMenamin.
În baza acestei legi care a acoperit un “vid legislativ” după ce problema a devenit “endemică” în centrul capitalei irlandeze, potrivit unui raport al poliţiei adresat consilierilor municipali, aproape două treimi dintre cerşetorii arestaţi sunt “cetăţeni străini”, în principal romi, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, relatează The Irish Times.
Cerşetoria face parte din cultura lor, o consideră o “modalitate legitimă de câştigare a existenţei”, a declarat inspectorul de poliţie Patrick McMenamin. De Aura Costache – Adevarul
«

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu