Alb și negru
Nu se uită la fundul ei sperând că bătaia vântului-i va ridica și mai tare rochia, pentru a-l admira în toată splendoarea lui, apetisant ca o pâine aburindă pentru un cetățean român plătitor de taxe și impozite obișnuit cu privitul și alimentația pe bază de autosugestie, întrebânduse-n sinea lui, de om virtuos, dacă buzele au aceeași culoare, rosè... asemeni păgânului inveliș textil ce acopera formele desăvârșite de Mâna Divină și atât de dorite de mână trimisului Lui pe pământ, ci se uită să vadă dacă nu cumva are și coadă - semn distinctiv al satanei - și-i venită să fure sufletele credincioșilor.
Zâmbetul ce-i sălășluiește pe față e tocmai mulțumirea ce-o simte văzând că n-are coadă și că dacă necuratul a fost în ea, acum a ieșit și-i liberă de-o împărtășire a unei taine străvechi ce sângele lui năvălic, ca un demon chinuindu-l, îi cere...
Lumea-i o cloacă a păcătului unde vântul deznădejdii aduce-n sufletele oamenilor pierzanie și suferință;
iar ispita poarta rochie și tocuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu